Scopul meu nu a fost dintotdeauna să devin terapeut transformațional și mentor spiritual. Îmi doream mai degrabă, fiind mai tânără, o cariera în televiziune, marketing sau video producție, unde am și activat o perioadă.
După ani lungi în care am trecut printr-un proces de transformare profundăa propriei mele personalități, m-am aprofundat în psihologie, terapie și în lumea spirituală în care am descoperit lucruri fenomenale despre cum funcționăm noi oamenii și cât de ușor este de fapt să obținem ceea ce ne dorim folosind puterea subconștientului.
Acum locuiesc în Marea Britanie, sunt terapeut în transformare rapidă, hipnoterapeut certificat în UK, terapeut cuantic și mentor spiritual. Vin dintr-o familie cu background medical, care mi-a plantat semința importanței bunăstării fizice și mentale încă de mică. Însă nivelul la care lucrez este dincolo de corpul fizic, tratez nu organele ci mintea și sufletul.
Cauza fiecărei afecțiuni sau probleme în viața are la rădăcină gândul și convingerea omului. Atunci când neutralizezi convingerea - problema este și ea neutralizată! |
Lucrez cu clienți internaționali și sunt certificată în hipnoterapie și terapie de transformare rapidă de către terapeuta Nr. 1 în Marea Britanie, fondatoarea școlii RTT – Marisa Peer. Deasemenea sunt mentor spiritual și terapeut cuantic certificat. Terapia cuantică este o știința profundă despre om, structura sa multidimensională, locul și funcția sa în acest Univers.
Cea mai importantă “certificare și diplomă” a mea este de fapt experiența mea proprie de transformare și rezultatele benefice care se reflectă în viața. Liniștea interioară, armonia în familie și faptul că îmi îndeplinesc cu succes misiunea vieții este “certificarea divină” după o muncă lungă de auto-cunoaștere.
Instrumentul cheie în terapia pe care o fac, este intuiția și capacitatea de a vedea și citi în adâncime omul cu care lucrez.
Aceste abilități le-am căpătat în urma unui eveniment trist care s-a întâmplat cu mine la 6 ani. Am fost victimă unui accident grav, în urma căruia am stat în comă mai multe zile și aproape că mi-a fost amputat un picior. Au urmat ani grei de terapie pentru a mă recupera, iar disconfortul nu doar fizic ci și sufletesc m-a făcut să mă aprofundez în psihologie și spiritualitate.
Am reușit pe parcurs să utilizez în cel mai beneficial mod puterea subconștientului astfel încât să obțin exact ceea ce mi-am dorit și continui să folosesc în continuare acest instrument “divin”. Cel mai prețios pentru mine este faptul că am ajuns la armonia interioară dorită.
Astăzi, misiunea mea este să impart cu cât mai multă lume cunoștințele spirituale despre puterea interioară fenomenală a omului! Să îi ajut să devină ceea ce vor să devină folosind puterea subconștientului.